Căscaţi bine ochii!

Ne maturizăm mult prea repede. Mi-am permis a începe postarea cu această cugetare în loc de tradiţionalul “La mulţi ani!” deoarece am o mare rugăminte la adresa tuturor. Căscaţi bine ochii, bucuraţi-vă de ceea ce aveţi, nu vă gândiţi doar la neajunsurile voastre ci doar trăiţi-vă viaţa ca şi cum nimic altceva nu ar conta în afară de prezent. Privim spre trecut. Acum un an eram în acelaşi loc, dar eram altă persoană. Acum un an ne puteam bucura de unele lucruri care astăzi nu mai sunt. Suntem nişte fiinţe atât de mici, atât de neputincioase, dar atât de încăpăţânat ne “luptăm” să readucem trecutul înapoi deoarece aşa este legea vieţii: să ne dăm seama de ceea ce am avut abia după ce am pierdut. Această lege e valabilă în orice caz, plecând de la o banală îmbrăcăminte, scrisoare şi ajungând la persoane, persoane dragi nouă, prieteni. M-am raportat doar la un an deoarece dacă ar fi să privim spre trecutul mai îndepărtat am suferi mult. Schimbările care au intervenit în viaţa noastră, pe care noi le-am considerat poate schimbări în bine, de fapt ne-am transformat în uşoare caricature de adult. Nu pot să nu suspin doar gândindu-mă la perioada copilăriei de care mulţi dintre noi nu s-a bucurat deoarece a fost mult prea ocupat cu număratul anilor spre maturitate. Maturitate! Ce cuvânt frumos pentru un copil şi ce cuvânt oribil pentru un adult copleşit de greutăţile vieţii!!!

Aş mai vrea încă o zi …[în încheiere vă las să vă delectaţi cu o melodie plină de speranţă. Avem(AM) nevoie de speranţă ca să putem să trecem peste toate valurile vieţii.]

 

Publicat în About me | Etichetat | Lasă un comentariu

Balanţele şi echilibrul

Mereu am auzit că balanţele caută echilibrul. Până azi, când am avut o revelaţie, nu am crezut cu adevărat acest lucru. Iubesc ceea ce este frumos, îmi place să mă bucur de fiecare moment ca şi cum ar fi ultimul, încerc să nu mă gândesc la ultimul eşec, dintre multe altele, suferite în orice domeniu şi pur şi simplu îmi trăiesc viaţa la maxim. Incidentele cotidiene, legate de familie, carieră şi pur şi simplu cele întâlnite pe stradă m-au făcut să-mi dau seama cât de scurtă este viaţa şi m-am oprit. M-am oprit din această alergătură continuă. Am reflectat şi mi-am dat seama că pot. Da, pot să mă bucur de ziua de azi, fără să mă gândesc la ziua de mâine. Pot să zâmbesc, fără să mă gândesc că peste câteva momente aş putea să aflu ceva care îmi va strica momentul. De mult prea multe ori mi-am făcut griji pentru urmări şi de prea puţine ori m-am simţit fericită, relaxată şi împlinită. Poate sună egoist, nu asta vreau. Însă vreau ca fiecare dintre voi să se gândească la viaţa lui, să tragă linie şi să conştientizeze ce frumoasă este viaţa dacă ştii să te bucuri de fiecare moment. Acest post este scris dintr-un impuls indus de optimism, credinţă, împlinire. Acum spre deosebire de trecut sunt calmă, calculată şi fericită. Totodată simt că dacă vreau pot să îmi îndeplinesc orice vis, ideal. Dar de ce să ne pierdem timpul făcând planuri, când putem doar să ne lăsăm purtaţi de val şi să ne bucurăm de neprevăzut? Sunt convinsă în această clipă de faptul că se merită să-ţi asumi riscul pentru a te regăsi plină de fericire în univers.

Publicat în About me | Etichetat , , , , | 3 comentarii

Unsprezece minute

Primită în dar de la o persoană specială, având recomandări din partea mai multor prieteni, cartea “Unsprezece minute” de Paulo Coelho mi-a cucerit inima. Privintă din prisma finalului este o carte perfectă, cu un final neaşteptat raportându-te la cuprinsul cărţii, dar cu un final dorit de suflet. Recomand această carte cu toată căldura inimii precizând că poate fi citită pe nerăsuflate, însă finalul va ajunge să fie implorat să dureze o eternitate. În speranţa că aşa vă trezesc mai mult interesul, mi-am selectat unele citate drăguţe care personal mă vor face să retrăiesc cartea la orice pas. 🙂 

“Unsprezece minute. Lumea întregă gravita în jurul a ceva ce dura doar unsprezece minute.”

“Nimeni nu poate pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni.”
“Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume fără a-l poseda.”

“Iubirea moare chiar înainte de a se naşte.”

“Femeia din faţa mea a reuşit să depăşească suferinţa şi să o transforme în ceva pozitiv, creator.”

“Mi-am îngăduit să mă îndrăgostesc dintr-un motiv simplu: nu aştept nimic.”

“Şi atunci trupurile noastre învaţă să vorbească limba sufletului, asta se numeşte sex, asta îi pot da eu bărbatului care mi-a redat sufletul, deşi el ignoră total însemnătatea lui în viaţa mea. Asta mi-a cerut, şi asta va avea; vreau să fie fericit.”

“Eu sunt două femei: una doreşte să aibă toată bucuria, pasiunea, aventurile pe care mi le poate da viaţa. Cealaltă vrea să fie sclava unei rutine, a vieţii de familie, două lucruri care pot fi plănuite şi realizate. […] Întâlnirea unei femei cu sine însăşi este un amuzament cu riscuri serioase. Un dans divin. Când ne întâlnim, suntem două energii divine, două universuri care se ciocnesc. Dacă întâlnirea nu are reverenţa necesară, un univers îl distruge pe celălalt.”

“Îl iubesc pe bărbatul din faţa mea, fiindcă eu nu-l posed şi el nu m-a posedat. Suntem liberi în dăruirea noastră, trebuie să repet asta de zeci, sute, milioane de ori, până când voi sfârşi prin a crede în propriile mele cuvinte.”

“Eu sunt dragostea lui, eu sunt muzica, îşi spune ea în gând. Să dansăm.”

“Nici un fel de preludii, de mângâieri, de pregătiri, de sofisticării, doar el în mine, şi eu în sufletul lui.”
“Arta iubirii e ca pictura ta, necesită tehnică, răbdare şi mai ales practică în cadrul cuplului. Necesită îndrăzneală, trebuie să mergi dincolo de ceea ce s-au obişnuit oamenii să numească “a face dragoste” “

“învaţă-mă trupul tău.”

“Am înţeles atunci că eram făcuţi unul pentru altul, pentru că el reuşea să fie femeie ca acum, iar eu reuşeam să fiu bărbat ca atunci când conversam sau ne iniţiam reciproc în întâlnirea celor două suflete pierdute, a celor două fragmente care lipseau ca să reîntregească universul.”

“Era însă paradisul. Eu eram pământul, munţii, tigrii, râurile care se vărsau în lacuri, lacurile care se transformau în mare.”

“era ca şi cum amândoi am fi ieşit din trup şi am fi mers, într-o profundă bucurie, înţelegere şi prietenie, prin grădinile paradisului.”

“Cuvinte risipite în vânt.”

“Parisul va fi mereu.”

Publicat în About me | Etichetat , , , , , | 3 comentarii

Ritm de hip-hop

Ritm de hip-hop

Tic-tac.

Închide ochii.

Seara abia a început,

iar eu,

vulnerabilă,

mai dezarmată ca niciodată

îi întâlnesc privirea.

Pam-pam…

Atunci nimeni nu mi-a zis:
“Pregăteşte-te, scumpo, pentru

Ce va urma!”

Ţi-am simţit răsuflarea

te-am simţit aproape de trupul meu.

Şi corpul meu a început să vibreze.

Pe paşi de hip-hop,

împletiţi cu ritmuri latino, dance

am realizat

că sunt o fată în

care se naşte…

speranta …

Puterea de a visa

şi de a se dărui mai

mult ca niciodată.

Publicat în Calitati, Noi doi | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Privat de libertate

Privat de libertate

Priveşte înapoi.

Uită-te bine.

Admiră-te în perioada când

Erai liber.

Erai ca o petală,

într-o uşoară

cădere;

Fără greutate;

Pur şi simplu

plutind spre deliciul

celor care, erau deja prinşi

în capcană.

Ce zici?

Gândeşte-te la ea,

Frumoasa şi amara

copilărie pe care ai pierdut-o.

Acum eşti mult prea ancorat

în   realitate şi uiţi cum e

să pluteşti nepăsător în fericire.

Păcat. Mare dezamăgire

eşti…

Publicat în 1, Calitati, Noi doi | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Luptă

Corpul luptă cu inima

Ochii luptă cu gura.

Buzele luptă cu degetele;

Aş vrea să se oprească.

Faceţi ceva!
Salvaţi-mă de această luptă.

Vreau pace între un om singur

Între o inimă care iubeşte

Şi între o iubită.

Încetaţi te rog.

Nu mai spuneţi : la atac!

Vreau pace.

Vreau armonie

Vreau mintea iubindu-se cu inima, corpul

Ochii, buzele, degetele, picioarele, pieptul, sufletul…

Te vreau pe tine…

Sau mai bine nu….

Publicat în Noi doi | Etichetat , , , , , | 3 comentarii

Momente in viata.

Vin momente în viaţă când te gândeşti de două ori la ce ai făcut acum câteva secunde. Aceste momente vin ori prea târziu, ori eşti câştigătorul minunatului premiu de a avea forţa să lupţi pentru fericire. Cică fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie. Mereu căutăm motive să fim fericiţi şi uităm să ne bucurăm de simplul fapt că suntem bine, respirăm uşor, chiar simţim. Mereu am vrut să fac ceea ce trebuie. Şi fiecare om, prin definiţie vrea să facă “ceea ce trebuie” dar niciodată( sau poate prea rar) ceea ce vrea cu adevărat. Şi când zic ceea ce vrea cu adevărat mă refer la situaţia în care mintea şi inima gândesc la fel. Momentele acestea din viaţă când te gândeşti la prezent, dar mai mult la viitor vin în momentul în care îţi dai seama că eşti singur, neînţeles, un inadaptat. Simţi că ai nevoie de aer. Vrei să poţi să îndrepţi lucrurile, dar poate le complici  mai mult. Nu încerc să filozofez. Însă consider că acest gen de momente vin atunci când îţi dai seama că ai greşit. Şi cu cât trece mai mult timp până ai din nou un astfel de moment cu atât mai dureroasă e căderea. Uneori devenim nişte simple păpuşi, sau actori ai vieţii. Nu avem dreptul să spunem nimic, ce gândim, ce vrem, pur şi simplu trăim. Facem ceva, dar nu suntem conştienţi nici de gravitatea acelui fapt, nici de minunăţia celuilalt fapt. Sunt doar nişte trecători prin viaţă, timpul este cel care ne fugăreşte, ne obligă să respirăm, să luptăm, să suferim.Vă propun un exerciţiu de memorie: care este ultima ta greşeală pe care o regreţi mult ? Chiar regreţi întradevăr acel lucru? Sau e doar un capriciu, ceva trecător, care nu-ţi afectează cu nimic viaţa?

Publicat în About me | Etichetat , , | 1 comentariu

Durerea femeiasca

Atunci cand esti femeie te nasti cu suferinta in frunte.

Suferi din iubire.

suferi ca nu esti inteleasa.

Suferi apoi pentru copilul tau, pentru ca stii cate induri pana sa creasca.

suferi pentru ca nu reusesti sa fii perfecta.

Sunt o corabie ce navigheaza neincetat spre taramul femeiesc.

Vreau sa ma opresc. Sa stea clipa-n loc.

Ascultati[cu inima]: ( o voce superba)

Publicat în Spunem adio... | 3 comentarii

Nu voi mai visa nicicând.

 

Am o poftă nebună să uit.

 

Da . Da. Să uit de tine.

Să uit de amintiri.

Care de fapt nu au fost în doi.

 

 

 

Mă uit pe cer,

Şi mă întreb

Unde e liniştea mea?

Unde e speranţa mea?

Unde e clipa în care voi fi

tot ceea ce vrea un El.

Ştiu . Trebuie să uit.

E vina mea.

M-am hrănit cu amintiri

M-am hrănit cu priviri

Drogul cel mult aşteptat

Nu mai e.

Am devenit dependentă

De drogul visului,

De drogul timid adolescentin.

 

 

Vreau într-un colţ să fiu doar eu.

Să stau nemişcată

Să aud cum sângele îmi curge prin vene

Lent… lent…

Nu mai vrea.

S-a pierdut din consistenţa sa

Speranţa.

Voi uita.

Când?
Of, Doamne cand?
Unde?
Niciunde.

Cum?
Purtând o mască.

Visând?
Nu.

Nu voi mai visa nicicând.

Publicat în Noi doi | Etichetat | Lasă un comentariu

Leapsa!

In primul rand n-am mai scris de mult. De ce? Oare are rost sa insir aici cate am facut eu in timpul acesta? Ei cred ca nu. LA multi ani >:D< 😀 Cam tarziu stiu 😦 Dar mai bine mai tarziu decat niciodata :))
Am primit de ceva timp… ( pana acu n-am vazut imi cer scuze ) o leapsa de la Roxana :
Copilaria mea. Ceva frumos . Ceva pur. In copilarie nu am avut nicio grija. In copilarie am fost fericita. Si poate si cu putina tristete presarat asa putin. Ei dar nu despre asta e leapsa. Leapsa e despre ce fel ma jucam eu in copilarie. Pai in copilarie imi placea ca orice fata sa ma joc cu papusile. Dar de asemenea imi placea foarte mult jocurile de lego sau masinile, dat fiind ca am crescut impreuna cu doi verisori mai mari unul cu un an altul cu doi ani. Si imi placea foarte mult sa construiesc. Sa creez ceva. Imi placea ( si imi place si acum) sa ma balacesc. Tin minte ca vreo 2-3 ani la rand am fost la Oradea la o matusa si mi-a facut toate poftele timp de vreo 2 saptamani. In consecinta am fost o rasfatata. De fiecare data cand am vrut ceva mi s-a luat. Din punctul asta de vedere sunt multumita 🙂

Publicat în About me | Etichetat | 1 comentariu

Sofer de Romania revine!

Am inceput din nou jocul pe care l-am jucat nu mult timp in urma… Si din nou fac apel la bunavointa voastra si va rog sa dati click aici si sa-ti donati cativa bani. Va rog ! Nu va ia mai mult de 2 minute ! Promit! ;;) Raman datoare :”> :* Aici 🙂

Publicat în About me | Etichetat , | 2 comentarii

Strivita

Ma plimb singura pe strazile unde

as vrea de atatea ori sa te vad.

Acolo unde noi , cei doi indragostiti

ne sarutam.

Greutatea amintirilor,

duritatea realitatii,

spinii cuvintelor,

rautatea privirilor

ma fac sa tac.

Da, tac.

Eu, cea care in varful sentimentului iubirii,

cuprinsa de fericirea apocaliptica

vorbeam, cantam dansam.

Acum nimic.

Liniste.

Realizezi ca prin amintirile de plumb,

prin realitatea de neclintit, hotarata,

ma impingi in capcana cuvintelor spinoase?

Ma ascund acum de priviri pline de rautate ,

pline de sentimentul strain si…

raman

Strivita de tine.

Publicat în Noi doi | Etichetat | 2 comentarii

Parinti

Poate ca toti stim in adancul inimii cat de importanti sunt parintii in viata noastra. Sunt sigura ca fiecare simtim in adancul inimii acest mare lucru, acest sentiment profund care este mai puternic decat orice in viata. Credeam ca este imposibil sa te infiori , ca este imposibil sa versi lacrimi de fiecare data cand auzi o poezie, o muzicalitate profunda, o inlantuire de cuvinte atat de bine legate intre ele care impreuna sa iti trezeasca o lupta de sentimente de trairi precum Ruga pentru parinti de Adrian Paunescu. Un poet foarte regretat,imi pare rau ca nu am descoperit inainte de tragicul incident  comoara pe care ne-a oferit-o acesta.

 

Dumnezeu sa-l ierte!

Publicat în About me | Etichetat , | 3 comentarii

Indragostita de trecut

Pe paşi de tango ţi-am acordat primul sărut

Un sărut menit să ne unească inimile pentru totdeauna

Un sărut care să pornească de pe pământ

Dar care prin intensitatea lui să ajungă în cer

În acel loc unde tu eşti doar al meu

Eu nu mai sunt a lui

Şi tu nu mai eşti al ei.

 

Lacrimi însângerate de scrug pe

obrazul rece al unei îndrăgostite pustii, goale.

Oare clipele noastre nu au fost suficiente?
Oare picurii de rouă de pe obrajii tăi

Au fost în zadar ?
Oare dansul nostru în ploaie,

Oare mâna ta angelică, tremurândă, pe trupul meu,

Oare vorba mea nebună,

Oare chiar nimic?

 

Chiar nimic

Nu-ţi arăta că

eu te-aş iubi chiar dacă aş putea să

aleg să nu te iubesc

eu te-aş iubi şi dacă tu m-ai urî

Ştii eu te-aş iubi şi dacă aş muri.

 

Eu îţi iubesc fiecare parte a corpului

Îţi iubesc ochii, culoarea lor, strălucirea

Iubesc atunci când esti complicat

Te iubesc şi atunci când îmi dau seama ce ai să faci

Te iubesc şi acum când esti lânga mine

Te iubesc şi atunci când eşti departe

Te iubesc şi îmi amintesc

Şi mereu îmi voi aminti

Dulce sărut în ritm de tango.

 

Dar gustul amar al prezentului

Mă împinge să privesc

Spre abis.

Tu al ei.

Eu al lui.

 

Publicat în Noi doi | Etichetat , , | Lasă un comentariu

18 :)

Da! 18 . Un moment mult asteptat. Inima bate cu putere! Ce va urma?

Publicat în About me | Etichetat , , | 3 comentarii

Ciudatenii?

Un om traieste. Ca orice om el are nevoi. In unele momente omul este bun, in alte momente omul este egoist si nu mai poate face bine, in alte momente omul plange, omul zambeste alteori si uite asa traieste omul. Gandeste-te daca se merita sa suferi! Este posibil oare sa existe zile in care nicio clipa sa nu fii trist, zile in care te poti simti pur si simplu bine, zile in care sa nu te gandesti la nicio problema si in care doar sa te simti fericit?Sincer eu nu mai cred in existenta unei astfel de zile. Nu vreau ca acest lucru sa sune pesimist, vreau sa sune realist. Vreau sa sune matur. Sa va dau un exemplu :ziua de astazi ( asa cum am petrecut-o eu). Dimineata m-am trezit ca de obicei, m-am pregatit ca tot elevul de scoala. Si pur si simplu m-am trezit cu zambetul pe buze dar cu gandul la viata asa in general, la schimbarile care survin in viata oricarui „copilas” pe cale sa implineasca 18 ani… Si asa gandindu-ma eu m-am trezit in masina cu varmiu la volan si… cu o discutie putin aprinsa si cam in contradictoriu intre varul meu si matusa mea, si sincer nu mi-a placut ce au auzit urechile mele. Un baiat de 20 de ani care este iresponsabil de faptele sale, si care gandeste ca un rasfatat si ca un copil de bani gata(nu am nimic cu cei care au bani, am ceva cu aerele pe care si le dau) si un copil (pentru ca asta ai sa ramai toata viata pentru mama) care nu se gandeste la parinti, la nimic, poate nici la viata lui. Dar nu asta vreau sa dezbat eu aici. (asta ar fi o alta tema de dezbatut intr-un post muuuult mai lung) :-j El m-a facut sa deschid ochii si sa-mi dau seama ca sunt putin mai evoluata ca el in gandire desi poate eu nu am ca el acei prieteni cu nush  ce masini sau etc. pentru mine oricum nu asta conteaza. Si uite asa , dupa ce am tras vreo cateva sperieturi eu fiind in spatele unei dacii care credeti-ma ca a prin viteza inimaginabila pentru mine pe strada brailei…am ajuns ca un bun elev la scoala. Si m-am simtit bine la scoala. Am fost mereu cu zambetul pe bune, apoi m-am simtit singura,dar atat de singura incat ma chinuiam sa ma agat cu dintii de orice element ca sa simt o prezenta langa mine, in fata mea. Si sincer am reusit. Adica sa va explic. In momentul in care eu cunosc o persoana, fac corespondenta cu o replica, cu un sunet, cu o melodie, cu o masina, cu orice orice si in momentul in care aud melodia respectiva, sau vad masina respectiva, sau vad locul respectiv „un parc” sau orice nu conteaza simt prezenta acelei persoane. Pentru unii ar putea acest lucru sa fie o prostie, sau sa fie ceva dureros, dar pentru mine e ceva obisnuit , ceva de care nu m-as lipsi niciodata. Acest artificiu din viata mea cotidiana ma face sa traiesc mereu in compania unor persoane importante in viata mea desi fizic nu ma bucur de prezenta loc. Ce povestesc eu aici ar putea insemna o ciudatenie, dar poate fiecare dintre noi este ciudat in felul lui, mai mult sau mai putin,dar in opinia mea cred ca am fi banali fara aceste pete de culoare.Am nevoie de pete de culoare ca sa pot respira, am nevoie de muzica ca sa pot privi lucururile intr-un mod mai placut, am nevoie de afectiune ca sa pot sa iert, am nevoie de intelegere ca sa pot trai.

Publicat în About me, Calitati | Etichetat , , , | 5 comentarii

Sunt un pachet de nervi !

Mda. Sunt un pachet de nervi in momentul acesta. De ce? Nu stiu exact ce s-a intamplat. Doar imprejurimile m-au facut sa ajung in acest moment in care as face orice doar sa ma mai calmez.  Si nimeni nu poate sa ma calmeze. Sunt genul de persoana care nu suporta ca cineva sa se bage in viata mea si  mai ales sa-si dea cu parerea despre felul in care sunt. Poate sa-si dea cu parerea doar daca ii cer eu acest lucru, daca nu…. nu! Urasc sa incerce cineva sa ma calmeze mai ales in momentul in care sunt un pachet de nervi ca acum. Un sfat pentru cei care imi sunt alaturi mai mereu: Lasati-ma sa ma calmez singura. Linistea ma calmeaza uneori, alteori nu prea 😕 Uite in momentele acestea in care scriu aceste randuri imi dau seama ce persoana dificila sunt eu. Dar mi se pare normal sa fiu asa. Nu pot sa las pe nimeni sa aiba satisfactia de a-mi rade in fata, sau mai ales de a ma calca in picioare. Nu-mi place sa fiu trasa la raspundere pentru fapta altuia, nu-mi place sa fiu acuzata pe nedrept(intr-un moment ca acesta cand sunt acuzata pe nedrept pachetul de nervi de care vorbesc acum este si mai mare) . Cred ca nimanui nu i-ar place sa sufere, sa fie ranit. In momenul acesta sunt un pachet de nervi si din cauza ca sunt putin cam racita… si am o stare atat de aiurea incat imi vine sa tiiiiiiiiiiiiip !!!!!!!!!!!

De ce scriu aceste randuri? Pai din dorinta de a ma mai calma. Si din dorinta de a incerca impreuna sa raspundem la o intrebare: A fi un pachet de nervi este bine sau rau? Sincer eu as zice si da si nu. Da pentru ca nu este bine sa fii luat de prost in viata, si nu pentru ca nu iti face bine la sanatate , nu ma refer la riduri aci :)) fiecare are parerea lui. De aceea va adresez 2 intrebari:

1.A fi un pachet de nervi este bine sau rau?

2. Considerati ca eu sunt un pachet de nervi?(toata lumea o sa zica da :)) ) Sau se poate si mai rau?

Publicat în About me | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Nedumerire

M-am maturizat. Cat de mult chiar nu stiu . Nu pot sa-mi dau seama. Dar de maturizat, tot m-am maturizat. Simt asta pe propria-mi piele. Simt cum sunt in pielea unui personaj care este putin ciudat, are foarte multa dragoste, afectiune, daruire totala de oferit si care sufera din cauza incapacitatii si neputintei de a putea face orice pentru cineva. „Cineva” ce frumos suna! Cineva care sa ma iubeasca. Cineva care sa-mi spuna esti frumoasa in fiecare dimineata chiar si cu imensele cosuri pe care le am pe fata, cineva care sa  ma inteleaga de fiecare data cand am o problema, cineva care sa-mi sara in ajutor de fiecare data cand am nevoie si care sa nu se sature niciodata , cineva care sa traiasca doar pentru mine, cineva care sa aiba niste ochi superbi ai caror stalucire sa fie doar pentru mine, cineva care este nascut sa fie jumatatea mea, cineva care stie cand sa taca, cand si cum sa vorbeasca, cineva care sa-mi vorbeasca cald chiar si atunci cand eu sunt nervoasa, cineva care sa stie sa ma ia in brate , cand sa ma ia in brate, cineva care sa ma sarute, care sa ma lase fara suflare, cineva care sa ma faca sa ma indragostesc in fiecare zi, cineva care sa ma faca sa ma simt implinita, cineva care sa fie langa mine de fiecare data cand am nevoie si care sa ma faca fericita prin simpla prezenta. Acel cineva oare exista? Acel cineva perfect? Acel cineva cu ochi superbi? Acel cineva care sa fie doar al meu? Acel cineva…. 🙂 ? Poate ca exista dar uneori sunt atat de obosita sa lupt, sa caut , sa fiu eu insami : o romantica incurabila, care se afla intr-o continua cercetare, care viseaza mereu la o dragoste unica, care iubeste fiecare lucru marunt, care cauta in fiecare persoana un prieten drag, care sa se transforme intr-o prietenie de viata, sau intr-o dragostea de-o viata, care plange si atunci cand este fericita, care nu se fereste sa arate adevarata fata, care lupta cu oricine pentru ceea ce vrea. Asta sunt eu. Dar maturitatea aceasta m-a facut sa-mi dau seama ca trebuie sa fiu mult mai realista decat eram. Sa gandesc lucrurile la rece. Sa fiu rece, calculata, calma. Nu vreau sa ma mai consum pentru fiecare nimic. Sa raman rece la fiecare lucru care mi se intampla fie el rau sau bun. Doar asa cred ca o sa pot supravitui in aceasta lume care simt ca  luat-o razna, si nu glumesc cand zic asta! Simt ca toti au luat-o razna, cu unele prea mici exceptii, chiar si eu o luasem razna la un moment dat.

Acum ma redresez din nedumerirea mea.

Publicat în About me | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Viitoarele generatii

Declar viitoarele generatii ca sunt prea prea prea „moderne” sau trendy isi spun ei. Eu cred ca sunt prea increzuti, prea au totul gata pregatit. Stiti ce am observat? In zilele noastre apare mai des tentinta parintilor de a ocroti copilul mai multi, de a-i oferi totul din ce in ce mai mult, si de a face in asa fel incat el sa uite sa mearga pentru ca mai mult se deplaseaza cu masina, uita sa manance singur pentru ca este hranit de mama, sau pur si simplu este foarte alintat. La aceste lucru fac referire atunci cand ma gandesc la un copil pana in 9 ani. De ceilalti putin mai mari pana in 15 ani nici nu mai vorbesc. Pai este suficient sa deschizi obisnuitul hi5 si sa te uiti la ce poze au unele mici „printese”(viitoare pitzipoance) ca sa iti faci cruce. Poze numa` in sutien, sau imi arata curu` ca de parca eu n-as avea :)) Si uite asa se indobitoceste lumea. Acum nu vreau sa generalizez, dar cred ca eu la acea varsta (nu ca as fi foarte batrana acum 🙂 ) nu gandeam atat de departe. Copii acestia prea au acces la toate informatiile si de aceea nu stiu cum sa le foloseasca si mai ales in ce scop. Si le folosesc exact intr-un scop gresit pentru ca parintii au fost din alta generatie si poate li se pare normal ca odraslele lor sa faca asa ceva sau nu stiu ce sa mai cred. Sincer as vrea sa o protejez pe surioara mea de tot ce-i rau, dar totodata as vrea sa o fac sa vada viata, sa nu cumva sa ajunga sa viseze prea mult, asa cum am ajuns eu la un moment dat, cand credeam orice mi se zicea. Si inca ceva! Am observat ca minciunile sunt prezente la orice pas. Orice copil cat de mic atunci cand vorbesc este imposibil sa nu zica o minciunica cat de micuta ca sa iasa mai mult in evidenta sau pur si simplu sa iasa dintr-o incurcatura. Poate ca si eu am mintit recunosc, si poate mai mint uneori. Dar pe cat posibil spun adevarul, pentru ca am ajuns la concluzia ca la un moment dat trebuie sa spui adevarul oricat de dureros ar fi. Si daca se afla adevarul din alta parte si nu de la tine atunci vei suferi mai mult. Mda. cam asta am avut de zis. Stiu ca am lipsit mult de pe blog, foarte mult, aproape toata vancanta. Incepe scoala si pe cat posibil voi incerca sa creez un post bunisor la 3-4 zile. Asa… ca sa nu se plictiseasca cititorii mei fideli ;;) :*

Apropo voi ce parere aveti de generatiile ce vin din urma noastra si care peste cativa ani ne vor conduce?

Publicat în Mondenitati | Etichetat , , , , | 4 comentarii

N-am crezut ca se poate intampla

N-am crezut ca se poate intampla asa ceva, dar m-am schimbat. Acum zambesc in secunda urmatoare plang. Nu sunt fericita. Ma asteapta un an greu. Nu mai sunt multumita de viata pe care o am. Nu mai sunt fericita cu ce am reusit sa obtin. Mi-as dori sa am curajul sa spun ce simt, sa recunosc. Dar nu pot. Mi-e teama de consecinte. Nu imi pot schimba viata pentru ca nu vreau sa ranesc pe nimeni. Am sa traiesc in continuare in acest infern imbibat in minciuna, pentru ca asta a devenit viata mea sub ochii mei chiar si nu am avut cum sa impiedic acest lucru. Am sa-mi port crucea aceasta desi as putea pur si simplu sa admit sentimentele inimii mele , dar mi-e teama. Poate e o frica nefondata sau poate am dreptate. Nu stiu. Dar sincer nici nu mai am putere sa lupt. Am ramas fara puteri . Am decis sa ma mint in continuare singura, sa zambesc tuturor ca si cum nu mi-ar pasa si sa joc in continuare rolul acestei fetite „Cristina” care exista pe aceasta lume si care trebuie sa-si inchida gura daca nu vrea sa raneasca pe cineva sau sa fie ranita si mai grav. Poate vi se pare o aberatie ceea ce eu scriu aici. Dar asa ma simt, ma simt atat de singura, parca niciodata nu m-am simtit asa. Dar merit aceasta singuratate, deoarece sunt incapatanata recunosc. Vreau sa pot sa nu ma mai gandesc sa nu mai trebuiasca sa vad ceea ce vad atunci cand inchid ochii. Viata mea s-a schimbat. Unii(cei care ma cunosc foarte bine ) vor observa aceasta schimbare. Sa nu incerce nimeni sa o readuca la viata pe vechea Cristina pentru ca ea nu mai exista. Acea Cristina s-a confruntat cu prea multe probleme, s-a simtit prea umilita si a decis sa renunte la viata. A decis sa plece . A ramas o Cristina pe care nici eu nu o cunosteam si inca nu o cunosc. Atat stiu: este dispusa sa faca orice doar ca cei din jur sa fie fericiti. De aceea a uitat de fericirea ei. Sunt vorbele unui copil de nici 18 ani, dar sunt vorbele unei persoane care a vazut prea multe in aceasta viata mizerabila, si care a trebuit sa-si stearga lacrimile ca sa poata merge mai departe. Sper ca nu v-am intristat.

| Lasă un comentariu

Dupa vacanta!

Uite ca am fost la mare si anul acesta ca si anul trecut. Super vacanta. Mi-a lipsit parca ceva. Dar poate la anul nu o sa mai lipseasca. Va las sa ghiciti ce! 🙂 Am fost cu familia 3 zile la mare. Inca de la inceput am savurat din plin vacanta , a fost intr-un fel spontana! Am plecat de acasa convinsi ca o sa mergem la Mamaia.Si mergem noi entuziasmati, rapusi de caldura, imbibate avand hainele in transpiratie ( ei aici poate am exagerat putin dar 🙂  asta e!) si ajungem in Constanta. Dupa o mica oprire pe la Carrefour mergem mai departe si ce se gandeste soferul ( tata) hai sa mergem mai bine la Costinesti unde am fost si anul trecut ca a fost destul de bine, cazarea destul de convenabila, atmosfera placuta si valurile marii super! Si am plecat mai departe! Si tot mergand „ne-a omorat” caldura si am hotarat sa ne oprim la Eforie Nord. Nu ne-a placut acolo prea tare, si am plecat mai departe. Intre Eforie Nord si Eforie Sud ce credeti ca am vazut? Doamne ce mi-a fost dat sa vad :)) Nudisti :)) Si n-am nimerit si eu sa vad un posterior de baiat mai tanar :)) erau numa` hodorogi pe acolo. In momentul acela tata a apasat putin mai tare pe acceleratie ( probabil va dati seama ca a vazut aceasi priveliste ca si mine :)) ) Dar ne-am oprit la Eforie Sud. Am mai fost acolo in urma cu multi ani si stiam ca este frumos. Si ne-am cazat la o cucoana care apropo nu a fost deloc de treaba, dar era prea tarziu cand ne-am dat seama. De ce dupa parerea mea nu a fost de treaba ? Pentru ca ne-a disperat cu cea curatenie, pentru ca am descoperit ca a intrat la noi in camera si a scotocit pe acolo, pentru ca ne-a dat intr-un fel afara din camera in ziua cand trebuia sa plecam la ora 7 dimineata. Dar a fost frumos asa in general. Surioara mea s-a distrat de minune. Si m-am distrat si eu , in limita posibilului. Apropo am facut ceva ce nu credeam ca o sa fac. De ce am facut? Pentru ca Laura m-a impins intr-un fel de la spate . Uite la ce ma refer ->>

Asta e cam tot ce am facut. Imi pare rau ca nu am mai scris de mult timp. Promit sa ma revansez pentru vacanta asta in care am neglijat scrisul in anul care vine, adica cand incepe a 12a desi de anunta a fi un an care va trece foarte repede si pe parcursul caruia vreau sa fac atatea si atatea…..

V-am pupat :*

Publicat în About me | 1 comentariu

Un nou concurs! Rog ajutor :D

Ca tot omu` am intrat pe invisible pe mess pt 3 minute sa vad ce mai este… Si vad la Puţi un link (altu` in afara de hi5 ;)) ) Si am dat click …. si uite asa am aflat de un nou concurs! Sofer de Romania, frate! Si uite ca si particip. Aici vine partea mai grea. Am nevoie de ajutorul vostru, al tuturor :* >:D< Va rog puteti sa dati un click aici ? 😀 http://soferderomania.promotor.ro/Kysy92    Multumesc celor care ma vor ajuta 🙂 >:D<

Publicat în Sa mai si zambim nu? | Etichetat , | 4 comentarii

Capitolele vietii

In fiecare zi scriem intr-un jurnal al vietii noastre. Un jurnal in care e trecut fiecare gest, fiecare intamplare, fiecare stare prin care trecem, fiecare moment in care am fost fericiti si fiecare moment in care am plans. Doamne cate capitole are viata mea! As vrea ma trezesc intr-o dimineata si sa nu imi mai aduc aminte nimic din ce am facut inainte. Sa o iau de la zero, din toate punctele de vedere. Sa incep cu forte noi, sa uit toate problemele pe care le-am avut, toate greselile pe care le-am facut, chiar si toate persoanele pe care le-am cunoscut si in acest fel sa-mi fac o viata mai buna. Dar acest lucru nu este posibil. Nu pot sa zic ca nu sunt multumita de viata mea, insa sunt sigura ca daca as avea fortele necesare as putea sa am o viata mult mai buna. Un defect al meu este ca a momente in care sunt prea curajoasa dar si foarte multe momente cand uit de acest curaj si ma simt mai vulnerabila ca niciodata. In acele momente fac cele mai mari greseli din viata mea , si astfel in cateva secunde dau cu picioru` unor ocazii perfecte de a-mi imbunatati viata. Aste este. Incep sa ma obisnuiesc cu felul meu de a fi. Bine, bine uneori imi e cam greu, si uneori chiar ma pedepsesc , dar incerc sa fiu prietena buna cu inima mea, cu mintea mea, cun constiinta mea si chiar cu impulsurile mele.

Vorbeam de capitole. Am ajuns la o foarte buna concluzie cred eu : in viata exista un numar de capitole pe care le scriem in fiecare fi referitoare la ceea ce facem. Cred ca este gresit atunci cand zicem „Am inceiat acest capitol din viata mea ” . Stiti de ce ? Pentru ca intr-un moment al vietii va exista macar o persoana care te va intreba de acel capitol, oricat de dureros ar fi . Iar in acel moment vom retrai capitolul acela, ne vom gandi ce frumos ar fi fost daca am fi facut putin altfel macar, si vom suferi. Cred ca viata omului este prsarata cu multe suferinte, pentru ca Dumnezeu ne pune sa platim pentru greselile noastre cat suntem in viata nu dupa ce murim(aceasta este o alta concluzie la care am ajuns). Si cat traim trebuie sa ne purtam crucea aceasta, a suferintelor, sa scriem in fiecare zi cartea vietii noastre, trebuie in fiecare zi sa ne maturizam, sa ne schimbam, sa traim intr-un cuvant.

Imi cer scuze ca nu am mai scris de mult, sper ca nu mi-ati dus dorul prea tare >:D< :*

Publicat în About me | Etichetat , , | 2 comentarii

Ea !

Uite o poza cu cea mai frumoasa nepotica 🙂
Exact asa cum v-am promis. Irina-Maria Tiron!Acum nu o mai laud. Astept parerile voastre 🙂

Mmmm ce ziceti :> ?

Această prezentare necesită JavaScript.

Publicat în About me | Etichetat , , , | 7 comentarii

Aş vrea…

Aş vrea să am aripi să pot zbura!

Aş vrea să pot uita!
Aş vrea să pot ierta!
Aş vrea să pot zâmbi mereu!
Aş vrea o vorbă bună acum!

Aş vrea să văd un înger

Să-i vorbesc:

Aş vrea ca în fiecare dimineaţă să mă trezesc cu gândul că cineva se gândeşte la mine. Aş vrea să fiu cea mai importantă persoană pentru cineva. Aş vrea să reprezint trecutul, prezentul şi viitorul unei persone. Aş vrea cineva să trăiască doar pentru mine, doar cu speranţa  că mă vede, că-mi priveşte ochii, că se străduieşte să-mi facă ochii să strălucească , aş vrea ca cineva să îşi dorească să mă aibă alături doar ca să îmi audă vocea în fiecare dimineaţă şi să mă sărute pe frunte trezindu-mă cu un glas plăpând ce îmi şopteşte la ureche : “Eşti mai frumoasă azi decât ieri. Te iubesc! “ Aş vrea să ştiu ce se întâmplă cu persoana aceea în fiecare moment.Aş vrea să ştie când să-mi vorbească, când să mă facă să zâmbesc, când să ştie că am nevoie doar de linişte, sau pur şi simplu de o îmbrăţişare. Aş vrea să închid ochii şi să-i simt răsuflarea în spatele meu, să simt cum îşi lipeşte ochii, nasul, buzele de gâtul meu , cum mâinile-i puternice mă cuprind cuprind  de la spate şi aud şoptind la ureche : “Sunt aici , iubita mea!”

Aş vrea să trăiesc o poveste de dragoste unică, minunată, pură, grandioasă, de neuitat. Aştept.

Publicat în Noi doi | Etichetat , , , , , , , , | 6 comentarii

Uite-asa s-a intamplat! ;;)

Tineam volanul cu amandoua mainile, cu privirea inainte, pe fundal cu vocea mamei care imi dadea niste „mici” indicatii in cursa spre a invata tainele sofatului si cu decorul minuat al unei zile caniculare de iunie cu directia locului unde se afla tata – pe camp! Si ca tot omul care se urca la volan, ocoleam cu atentie gropile, eventualele chestii care se aflau pe drum si culmea conduceam chiar bine ;;) In limita posibilului adica anul acesta am reusit sa tin masina mai mult in viteza a 3a 🙂 (sincer pentru mine e o realizare chestia asta! ) Si ghici ce s-a intamplat? O mica ,ei nici chiar asa mica, in fine medie, piatra ca oricare alta piatra pe de drum (pentru ca era un drum de piarta) s-a infipt cu putere, condusa de curaj si fara frica de ce ar putea pati, in cauciucul de la masina pe dreapta fata si s-a auzit fâs! fâs! fâs! fâs! Am dat masina pe liber, am pus o frana cat de brusca poate masina ;)) {app nu chiar asa brusca :)) } si m-am gandit ca poate nu e chiar asa grav, adica nu m-am gandit in primul moment la o pană !Dar in momentul cand soferul (eu :P) s-a dat jos din masina si am vazut in ce hal era cauciucul de distrus, ce gaura mare avea mi-am dat seama ca e prima mea pană  din cariera, si poate cea mai „frumoasa” !Si inca ceva 😀 am facut pană fara sa am permis ! Ciudat nu?

Publicat în Sa mai si zambim nu? | Etichetat , , , , | 3 comentarii

Este a mea!

Am tinut-o  in brate pentru prima data si de atunci m-a fascinat!Este vorba despre o fiinta minunata, o fetita superba pe care o iubesc inca de cand am aflat de existenta ei in burtica verisoarei mele. Inca de cand am auzit pentru prima data ca e insarcinata am stiut (am vrut) sa fie fetita. Imi plac copii la nebunie ! Mi-a cucerit inima inca din prima clipa in care i-am vazut ochisorii nevinovati,inca de cand i-am auzit pentru intaia data scancetul sfios. De atunci mi-am dat seama ca va fi cea mai frumoasa nepotica  a mea, deoarece este prima mea nepotica! Nici nu mi-am dat seama cand au trecut 2 luni de cand am tinut-o in brate pentru prima data, dar cert e ca acum este mai mare, a trecut cu bine peste micile impasuri, mai bolnavioara uneori, dar acum se simte foarte bine. Mai am si acum in minte imaginea ei: Doar cu pampersul pe ea , cu ochisorii inchisi visand frumos si zambind la ingerasi. Dar sa nu ne imaginam ca e doar o cocuta! Este deja domnisoara! Va avea Botezul pe 26 iunie cand i se va da numele in mod crestineste de Irina-Maria Tiron. Promit sa pun poze cu acest ingeras ca sa va dati seama de ce o iubesc atat de mult >:D< :*

Publicat în About me | Etichetat , , , , , | 3 comentarii

Vacanta

In zilele noastre cand toate ne grabesc, cand timpul nu ne da dreptul la replica, cand toate se schimba de la o secunda la cealalta , eu intru intr-o usoara vacanta. Scumpa si dulcea vacanta de vara. Lunga doar pentru unii. Pentru mine prea mica si… n-am timp sa fac tot ce mi-am propus. Pentru vacanta asta mi-am propus foarte mult dar sper sa fac macar 3/4 din ce mi-am promis. Am atins motivul timpului .Este un motiv pe care prea putini dintre noi il pot intelege si ii pot face face cu brio. Insa eu nu am ajuns in acel stadiu atat de avansat pana in acest moment.Ma lupt cu morile de vant si ma chinui sa raman in picioare mandra, demna de viata de zi cu zi in care eu sunt stapana pe faptele mele, chiar daca uneori ma las antrenata in unele fara sa am dreptul la vreo replica. In aceasta vacanta voi  munci mult la chimie(dupa cum stiti voi da admitere la facultatea de farmacie de la Iasi, si app mi-am procurat culegerea de probleme si m-am speriat :-ss E vorba de 1000 de probleme pe care trebuie sa stiu sa le rezolv pe toate la perfectie! Dar stiu ca daca imi propun ceva cu toata fiinta mea am sa si reusesc , mai ales ca nu vreau sa dezamgesc pe nimeni mai ales pe familia mea care si-a pus atatea sperante in mine.Si nici pe mine nu vreau sa ma dezamgesc. Vreau sa imi depasesc conditia, vreau sa imi fac un viitor pentru ca atunci cand ai mei vor imbatrani sa pot sa le fiu de ajutor asa cum si ei imi sunt in prezent de mare ajutor. In vacanta aceasta vreau sa rezolv cu brio ultima tema de vacanta de vara…de liceu 🙂 Exact asa se intituleaza. Vreau sa citesc cat pot eu de mult! In vacanta asta de asemenea vreau sa conduc , vreau sa invat sa conduc mai bine zis! Nu o sa dau de permis prea curand, dar vreau sa il iau de prima data ! Asta e sigur! Nu vreau sa ajung in situatia unui tip pe care il cunosc si care s-a dus sa dea de permis de 29 de ori, si nici acum nu a luat permisu :)) Pot sa zic ca m-am amuzat fantastic pe seama lui. I-am zis ca daca as fi in starea lui nici nu m-as mai duce sa dau de permis pentru ca e clar ca nu sunt facuta sa conduc, pentru ca sunt ori prea lenesa, ori prea proasta. In fine, nu sunt nimeni sa il judec dar… trebuie sa faca a 3 a oara scoala de soferi si tot asa…. Asta e situatia, daca el e multumit de situatia in care e este clar si este usor de tras o concluzie despre felul cum o sa fie el si in viata de zi cu zi. Dar asta nu e problema noastra nu? 😀 Sper sa aveti puterea sa va bucurati cat de mult puteti de aceasta vacanta dragii mei pentru ca eu voi face la fel. E un fel de respiro inainte de furtuna care va urma : clasa a XIIa 😦 Cam atat pentru azi. Sa aveti grija de voi >:D< :*

Publicat în About me, Scoala | Etichetat , , , , , | 3 comentarii

Banc bun de tot :)

Este un banc preluat de pe un site nu are importanta :), dar care m-a facut sa rad fantastic , pe care in timp ce-l citeam ma enerva sincer dar la sfarsit a fost prea tare! Va invit sa-l cititi 😀 :

„Vine Gheo in permisie din armata si mandru se duce la bal in sat inmbracat in tinuta militara si cu bocancii lustruiti oglinda. O ia la dans pe Ioana dupa un timp ii spune:
– No, tu ai chiloti albi.
– Da de unde stii Gheo?
– No, vezi ce boconci lustruiti am? Apoi o ia la dans pe Maria si dupa un timp ii spune:
– No, tu ai chiloti rosii.
– Da de unde stii Gheo?
– No, vezi ce boconci lustruiti am? Apoi o ia la dans pe Ildico si dupa un timp o intreaba:
– No, tu ai chiloti pe tine?
– Nu. Da de ce intrebi?
– Batate sa te bata. Am crezut ca mi s-or crapat boconcii! ”
Cum vi s-a parut 😀 ?

Publicat în Sa mai si zambim nu? | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Devour

Super filmul :X Abia am terminat de vizionat acest film, la indemnul unui prieten ;;) Iti multumesc pentru sfat :* Dragii mei, a fost un film de nota 9,5 [imi place sa fiu exigenta :))] L-am vazut cu sufletul la gura deoarece am vrut sa vad ce se intampla cu Jesen pe tot parcursul filmului. Stiti doar ca e actorul meu preferat nu 😀 ? Am si motive. A fost un film horror, doar e vorba de fiul Diavolului nu? Si curios , Diavolul cica e o femeie , asa e in film. Chiar nu m-am gandit niciodata la asta, dar daca stau bine si ma gandesc chiar sunt de acord cu acest lucru. Adica Eva a fost cea care l-a indemnat pe Adam sa guste marul nu? Deci Diavolul si-a bagat codita! Si deci este o femeie. Ei acum nu vreau sa credeti ca fiecare femeie e un dracusor mic :)) , pentru ca sunt si fete ingeras asa ca mine :”> [exagerez stiu :P] Cu ce imagine am ramas din acest film? Pai cu fata lui Jake[Jesen Ackless] atunci cand i-a infipt tarusul ‘mamei'[v-ati dat seama ca era vorba de Diavol nu?] , cata suferinta si un pic de satisfactie in acelasi timp , ca mai apoi sa fie uimit, speriat dezamagit cand descopera ca nu a reusit sa-si omoare ‘mama’ . Si se termina cu saracu copil, Jake, pedepsit pentru ca nu a vrut sa isi recunoasca titlul de Fiu al Diavolului si a ramas doar un om. Mai bine un om amarat, in inchisoare, decat un nenorocit de Diavol nu?
Sper ca v-am trezit interesul dragii mei! Va indemn sa vizionati filmul cu toata caldura >:D<

Acesta este Jesen Ackless , stiu ca vi l-am mai arat intr-un post anterior :
Jesen AcklessSi aceasta este o imagine din film :
Devour

Ah , si asta ar fi imaginea de care va ziceam, chiar nu credeam ca o sa o gasesc :X

Publicat în Mondenitati | Etichetat , , , , , | 1 comentariu